Din sutele de scrisori primite de la ascultătoarele și ascultătorii [fanii!] emisiunii de rock & roll și heavy metal realizată de Andrei pentru Vocea Americii, s-au păstrat în arhivă numai 175.
Începând de la 23 decembrie 1989, fanii emisiunii, eliberați de frica cenzurii, au trimis o avalanșe de scrisori. Sunt scrisori de o pagina, de câteva pagini, și de 18 pagini! Foaia de hârtie este ruptă dintr-un caiet de școală, sau este colorată ca să atragă atenția, sau este o foaie subțire astfel încât, scrie semnatara, plicul să fie mai ușor. Bineînțeles și caligrafia este diferită: citim scrisul îngrijit al elevilor de 12, 13, 14 ani, scrisul grăbit al adolescenților de 16, 17, 18, 19 ani, și scrisul format al studenților.
Mesajele sunt scrise cu entuziasm, cu sinceritate, cu caldură și exprimă dorința de a comunica cu Andrei—prietenul de peste ocean. Dan, din Bistrița, mărturisea în scrisoarea lui din 2 iunie 1990 că “am impresia că-i scriu unui prieten foarte bun, cu care am petrecut clipe foarte frumoase împreună, dar care acum trăiește dincolo de ocean. Trăim în două lumi diferite, despărțite doar de o picătură de apă, însă sîntem foarte aproape unul de celălat, avem un punct comun: muzica. Acel prieten, căruia eu îi scriu în această clipă, ești tu, prieten pe care nu l-am pierdut însă, ci-l găsesc de fiecare dată același, prezentînd în fiecare marți programul de heavy metal al Vocii Americii.”
Scrisorile primite din martie 1988 până în decembrie 1989 [nu multe la număr] vorbesc despre surpriza de a auzi vocea unui adolescent invitând ascultătorii la 20 de minute de rock & roll și heavy metal.
Începând de la 23 decembrie 1989, fanii emisiunii, eliberați de frica cenzurii, au trimis o avalanșe de scrisori. Sunt scrisori de o pagina, de câteva pagini, și de 18 pagini! Foaia de hârtie este ruptă dintr-un caiet de școală, sau este colorată ca să atragă atenția, sau este o foaie subțire astfel încât, scrie semnatara, plicul să fie mai ușor. Bineînțeles și caligrafia este diferită: citim scrisul îngrijit al elevilor de 12, 13, 14 ani, scrisul grăbit al adolescenților de 16, 17, 18, 19 ani, și scrisul format al studenților.
Mesajele sunt scrise cu entuziasm, cu sinceritate, cu caldură și exprimă dorința de a comunica cu Andrei—prietenul de peste ocean. Dan, din Bistrița, mărturisea în scrisoarea lui din 2 iunie 1990 că “am impresia că-i scriu unui prieten foarte bun, cu care am petrecut clipe foarte frumoase împreună, dar care acum trăiește dincolo de ocean. Trăim în două lumi diferite, despărțite doar de o picătură de apă, însă sîntem foarte aproape unul de celălat, avem un punct comun: muzica. Acel prieten, căruia eu îi scriu în această clipă, ești tu, prieten pe care nu l-am pierdut însă, ci-l găsesc de fiecare dată același, prezentînd în fiecare marți programul de heavy metal al Vocii Americii.”
Scrisorile primite din martie 1988 până în decembrie 1989 [nu multe la număr] vorbesc despre surpriza de a auzi vocea unui adolescent invitând ascultătorii la 20 de minute de rock & roll și heavy metal.
Claudia, din Deva, își amintea în martie 1990 cum “a dat” de programul de rock si heavy metal:
“Era în februarie ’88. Începusem să am obiceiul de a asculta VOA. Într-o marți am adormit cu căștile pe urechi. Dar cînd mi-erau visele mai dulci, “GOOD EVENING MY FRIENDS! ANDREI VĂ SALUTĂ!” Așa buimăcită cum eram nu-mi dădeam seama ce se întîmplă. Pînă la urmă am înțeles că erai la a doua emisiune, că transmiți hard heavy rock, că ești cam de aceeași vîrstă cu mine (aproximativ 16-17 ani). Dacă nu mă-nșel ai transmis atunci You Give Love a Bad Name- Bon Jovi. M-a uns la suflet nu alta.”
Reportaje din presa occidentală a vremii vorbeau despre tinerii din Europa Centrală și de Est care, cu radiourile portabile, în ciuda bruiajului, ascultau Vocea Americii și Europa Liberă. Rock & roll devenea “o forță care dădea energie tineretului și neliniștea autoritățile comuniste.” În România, programul de austeritate ideologică avea să închidă scena formațiilor de rock. Din martie 1988, programul săptămânal de rock și heavy metal transmis de Vocea Americii a devenit unul din programele muzicale cel mai frecvent ascultate în România. Scrisorile către Andrei vorbesc despre rezonanța puternică a acelor emisiuni.
Reportaje din presa occidentală a vremii vorbeau despre tinerii din Europa Centrală și de Est care, cu radiourile portabile, în ciuda bruiajului, ascultau Vocea Americii și Europa Liberă. Rock & roll devenea “o forță care dădea energie tineretului și neliniștea autoritățile comuniste.” În România, programul de austeritate ideologică avea să închidă scena formațiilor de rock. Din martie 1988, programul săptămânal de rock și heavy metal transmis de Vocea Americii a devenit unul din programele muzicale cel mai frecvent ascultate în România. Scrisorile către Andrei vorbesc despre rezonanța puternică a acelor emisiuni.
Dorin din Brașov, “a listener from free Romania” scria în ziua de Crăciun, 24 decembrie 1989:
“nici nu știu cum să încep această scrisoare, emoția mă depășește, nici nu-mi vine să cred că sînt cu adevarat un om liber. Cît de scump s-a plătit această libertate….acum lanțurile și cătușele din jurul meu s-au rupt, mă pot exprima liber; sînt convins ca această scrisoare va ajunge la tine. Noi cei din România îți mulțumim pentru frumoasele seri petrecute în fața radioului. Muzica este un bun suport moral pentru momentele cînd te simți dezamăgit, demoralizat.”
La începutul anului 1990, când vibrațiile Revoluției erau încă puternice, fanii emisiunii, “rockeri” și “metaliști convinși,” au scris cuvinte emoționante despre evenimentele din Romania. Iată ce scria Napoleon, din Corabia: “ Bun găsit, Andrei, îți zic de pe malul stîng al bătrînului Danubius, care scaldă țărmul sudic al Romîniei Libere, iar prin murmurul apelor, parcă îți amintește de eroii căzuți pentru libertatea zilelor noastre, ale romînilor, dar păcat că nu beneficiază și ei de libertatea atît de așteptată de care ne bucurăm azi cu toții. Oricum flacăra lor va dăinui pururi vie în inimile noastre și în sufletele tuturor romînilor de bună credință, indiferent pe ce meridian al globului se află.”
La începutul anului 1990, când vibrațiile Revoluției erau încă puternice, fanii emisiunii, “rockeri” și “metaliști convinși,” au scris cuvinte emoționante despre evenimentele din Romania. Iată ce scria Napoleon, din Corabia: “ Bun găsit, Andrei, îți zic de pe malul stîng al bătrînului Danubius, care scaldă țărmul sudic al Romîniei Libere, iar prin murmurul apelor, parcă îți amintește de eroii căzuți pentru libertatea zilelor noastre, ale romînilor, dar păcat că nu beneficiază și ei de libertatea atît de așteptată de care ne bucurăm azi cu toții. Oricum flacăra lor va dăinui pururi vie în inimile noastre și în sufletele tuturor romînilor de bună credință, indiferent pe ce meridian al globului se află.”
Zoli, un ascultător din Târgu Mureș, scria în 1990 că Vocea Americii “[a] avut un rol foarte important în informarea poporului romîn, pe lîngă RFE, BBC, Radio Franța… E bine să știți că chair dacă nu primiți un număr mare de scrisori, opinii, emisiunile voastre sînt recepționate de un foarte mare număr de persoane și mai ales în perioada premergătoare și în timpul revoluției.”
În martie 1990, King Lawrence din București folosea cuvinte asemănătoare în scrisoarea lui care începea cu un salut energic: “Rock is our religion and in rock we trust! Hello, hello, hello Dear Friend Andrew! Ai un călduros salut de bun găsit din partea unui mare amator de muzică bună și metalice strîngeri de mînă din partea unui veteran ascultător al emisiunilor tale. Pentru început țin să aduc mulțumirile mele ție [care împreună cu redacția de rock de la Free Europe condusă de Radu Theodor] ați fost singurele surse care ne-au ținut la curent cu noutățile rock de pe piața occidentală, adevărate miracole pentru noi cei care eram cufundați în adînca beznă creată de acest blestem al omenirii--comunismul. Am 18 ani, deci cu un an mai mic decît tine!”
În martie 1990, King Lawrence din București folosea cuvinte asemănătoare în scrisoarea lui care începea cu un salut energic: “Rock is our religion and in rock we trust! Hello, hello, hello Dear Friend Andrew! Ai un călduros salut de bun găsit din partea unui mare amator de muzică bună și metalice strîngeri de mînă din partea unui veteran ascultător al emisiunilor tale. Pentru început țin să aduc mulțumirile mele ție [care împreună cu redacția de rock de la Free Europe condusă de Radu Theodor] ați fost singurele surse care ne-au ținut la curent cu noutățile rock de pe piața occidentală, adevărate miracole pentru noi cei care eram cufundați în adînca beznă creată de acest blestem al omenirii--comunismul. Am 18 ani, deci cu un an mai mic decît tine!”
Ștefan din Bacău, alias Johnie Steve Jovi, a trimis o scrisoare din “Romania Libera” exclamând, “în sfîrșit după ani și ani de așteptare scumpa noastră libertate a sosit. Yes, we are free! Parcă nici nu ne vine să credem. Putem vorbi fără frica de cei din jur și, mai ales, scrisorile noastre către tine, cel care în fiecare marți, prin intermediul muzicii prezentate aduceai în sufletele noastre bucurie și plăcere, vor ajunge sigur la destinație prin interemediul poștei romîne. Îți mărturisesc sincer că ai fost, ești, și vei fi idolul multor tineri din această țară cît și al meu.”
La 22 ianuarie 1990, Mihaela din Craiova îi trimetea lui Andrei “un călduros salut de pe teritoriul Romîniei libere!”
La 22 ianuarie 1990, Mihaela din Craiova îi trimetea lui Andrei “un călduros salut de pe teritoriul Romîniei libere!”
La aproape un an de la Revoluție, Ioana din Târnăveni își amintea că “acum un an, ascultam o altfel de muzică, tot la Vocea Americii, o muzică înfricoșătoare, o muzică a gloanțelor, pe care pînă atunci nu o auzisem decît în filme. M-aș bucura enorm să pot să cred că și astăzi oamenii din jur mai știu să spere ca atunci cînd Revoluția a deschis o fereastră spre soare.”
Este greu sa alegem cele mai evocatoare fragmente din scrisorile adolescenților și tinerilor de acum trei decenii! Fiecare rând te invită să citești mai departe, să faci cunoștință cu cei care au ascultat emisiunile și și-au deschis sufletul prietenului lor de peste ocean. Deși corespondența a fost asincronă [Andrei nu a putut răspunde la timp scrisorilor], iar solicitarile de casete, discuri, afișe, reviste, ghitare, tobe, stații de radio, vederi, chiar blue-jeans și Adidași, nu au fost îndeplinite, știm că, cu generozitatea lor tinerească, ascultătorii nu i-au purtat pică lui Andrei. Nu știm dacă răspunsurile lui Andrei au ajuns la destinatari însă am găsit în arhivă câteva copii.
Este greu sa alegem cele mai evocatoare fragmente din scrisorile adolescenților și tinerilor de acum trei decenii! Fiecare rând te invită să citești mai departe, să faci cunoștință cu cei care au ascultat emisiunile și și-au deschis sufletul prietenului lor de peste ocean. Deși corespondența a fost asincronă [Andrei nu a putut răspunde la timp scrisorilor], iar solicitarile de casete, discuri, afișe, reviste, ghitare, tobe, stații de radio, vederi, chiar blue-jeans și Adidași, nu au fost îndeplinite, știm că, cu generozitatea lor tinerească, ascultătorii nu i-au purtat pică lui Andrei. Nu știm dacă răspunsurile lui Andrei au ajuns la destinatari însă am găsit în arhivă câteva copii.
De Mărțișor, la 1 martie 1990, Andrei i-a trimis Ioanei, studentă la biologie, o scrisoare în engleză, răspuns la scrisoarea Ioanei în engleză, menționând desenul Pink Panther din mesajul Ioanei: “desenul cu Pink Panther mi-a stîrnit amintiri minunate din România [București]. Era unul din desenele animate preferate și prietenii mei m-au poreclit “Pinky” pentru că uneori mersul meu semăna cu Pink Panther. Asta era acum opt ani!”
În aprilie 1988, Andrei a trimis un mesaj lui Carmen și Costin spunând că “mă bucur mult că am într-adevăr din ce in ce mai mulți ascultători care găsesc timp să-mi scrie. Am introdus într-una dintre emisiuni melodiile cerute și vă trimit alăturat calendarele.”
În aprilie 1988, Andrei a trimis un mesaj lui Carmen și Costin spunând că “mă bucur mult că am într-adevăr din ce in ce mai mulți ascultători care găsesc timp să-mi scrie. Am introdus într-una dintre emisiuni melodiile cerute și vă trimit alăturat calendarele.”
În scrisoarea către Dorin, Andrei mărturisea că “am început să plîng de bucurie cînd am văzut evenimentele care se petreceau în întreaga țară.”
Andrei promite lui Ciprian și Boby că va include în emisiuni selecțiunile solicitate și îi invită să continue corespondența.
Răspunsul lui Andrei la scrisoarea de la Luminița și Mariana confirmă primirea scrisorii, promițând celor două prietene că “deși la ora actuală nu știu prea multe amănunte despre Europe sau the Pet Shop Boys, cînd voi afla ceva mai mult (cîți ani au componentii..etc) voi difuza aceată informație sau vă voi trimite o altă scrisoare. ”
Andrei promite lui Ciprian și Boby că va include în emisiuni selecțiunile solicitate și îi invită să continue corespondența.
Răspunsul lui Andrei la scrisoarea de la Luminița și Mariana confirmă primirea scrisorii, promițând celor două prietene că “deși la ora actuală nu știu prea multe amănunte despre Europe sau the Pet Shop Boys, cînd voi afla ceva mai mult (cîți ani au componentii..etc) voi difuza aceată informație sau vă voi trimite o altă scrisoare. ”
În entuziasmul lor de a coresponda cu Andrei, tinerii ascultători și-au creat o imagine “de film” a activității disc-jockey-ului adolescent cu care se întâlneau în ficare marți, care mergea la concerte, și lua interviuri formațiilor preferate. Nu ştiau că, spre deosebire de alte posturi de radio occidentale, serviciile in limbi străine ale Vocii Americii -cum era Serviciul in Limba Română- nu aveau “o redacție” de muzică, sau “o redacție pentru emisiunea de rock și heavy metal“: Andrei era stagiar [fără plată] al VOA, scria și redacta singur emisiunile—-beneficiind, desigur, de ajutorul technicienilor de sunet ai studiourilor Vocii Americii.
Aici găsiți pagina cu informații despre pregătirea emisiunii, despre concursul lansat în mai 1990, precum și copia scenariului ultimei emisiuni în care Andrei își lua rămas bun de la prietenii lui, dar care, prin hotărârea arbitrară greșită a unui birocrat, nu a fost transmisă.
Aici găsiți pagina cu informații despre pregătirea emisiunii, despre concursul lansat în mai 1990, precum și copia scenariului ultimei emisiuni în care Andrei își lua rămas bun de la prietenii lui, dar care, prin hotărârea arbitrară greșită a unui birocrat, nu a fost transmisă.
